în noaptea de sâmbătă spre duminică m-am întors de la terase, m-am culcat, şi, cu geamul deschis, am visat frumos.
era noiembrie, era întunecat peste tot, era seară, eram eu, cu mulţi alţii. cel mai probabil în casa de cultură din sibiu, fără ca totuşi ăsta să fie 100% locul. ca în vise.
aici au fost multe baluri şi serbări, în diverşi ani, din grădiniţa până în facultate. era marmura rece de pe jos, erau scaunele îmbrăcate în material aspru şi lemnul de pe pereţi. şi printre toate feţele şi umbrele era şi ea, prietena care n-a fost să fie mai mult odată, pe la mijlocul anilor 2000. aşa slăbuţă, brunetă, în negru şi gri, cu părul scurt, ciufulită puţin şi vag nervoasă, cum am văzut-o de atâtea ori. dar, ca în toate dăţile ălea, la fel de drăguţă, orice ar fi fost, cu cei buni cu ea. vin aproape, îi ciufulesc un pic şi eu părul, mârâie, zâmbeşte şi apoi stăm şi vorbim, iar tot ca de atâtea şi atâtea ori, mă uit cum străluceşte de viaţă. la un moment dat ne adunăm mai mulţi, îşi pune capul pe umărul meu...şi vorbim, râdem, tăcem împreună...ca de atâtea ori.
şi, după ce m-am trezit, efectul a fost o zi de duminică mai bună decât ar fi fost altfel, chiar cu nişte sentimente de vinovăţie cu tot.
3 comentarii:
daca visam io ceva echivalent ar fi rezultat o duminica mai proasta decat am avut asa.
acum ca ai zis, par ca se bat cap in cap unele din lucrurile alea de le-am scris da' nu-s destul de destept ca sa exprim exact cum ma simteam si de ce
nu mi se pare. cre ca ma bat IO cap in cap cu vise de genu asta, cand imi dau mie prin cap.
Trimiteţi un comentariu