miercuri, 31 decembrie 2008

ultimu' post din 2008 ever

deci, ca să fiu cumva emo (se mai vorbeşte de emo? ftu-i, că nu ştiu) şi cumva altcumva, vă urez şi urez să aveţi parte de lucruri care să vă ţină cât mai departe de pragul nebuniei (ăleia rele) şi să nu vă fie testate limitele în niciun fel (în afară de ăla plăcut). în 2009, pentru început. eu tot asta vreu şi pentru mine.

fiesta!

joi, 25 decembrie 2008

linkuri la youtube, cică cât ne mai lasă moca ăştia

Cât mai pot, zic şi eu: Crăciun fericit, sănătate, fericire şi (că asta nu urează nimeni la ocazii din astea oficiale cînd se urează şi e nevoie uneori) minte!
la trecerea dintre Ajun şi Crăciun a fost destul de crâncen. unii au fost răniţi pe câmpul de luptă în războiul cu alcoolul şi a trebuit să mai facem şi pe infirmierii, dar măcar eu am fost lăudat pentru moderaţie. în ciuda sau datorită acestei moderaţii am ajuns să mă pun la somn pe la 6 şi ceva dimineaţa. deci se va putea şi peste o săptămână. în fine, cu bune şi rele, concluzia este că transportându-mă în frig spre casă, îmi promiteam a nu ştiu câta oară că îmi reduc averile de a face cu (mai ales unii din) oamenii ăştia şi mă ţin de ce tot vreau. acuma nu ştiu cât se va putea. om vedea.

luni, 22 decembrie 2008

mui bine

băsescu vorbeşte la învestirea noului guvern. despre fostul guvern. well, FUCK YOU MR.PRESIDENT! de la unu care te-a votat (e drept, în turul 2, că în primul a votat cu ciuhandu), bugetaru' dreq.

luni, 8 decembrie 2008

sec

cel mai important lucru de săptămâna trecută, he, n-am mai fost bou. joi. vineri nu prea s-a ivit. săptămâna asta: azi n-am fost la datorie, mâine...? doar să continui să nu fiu bou. e un scop în viaţă.
destul de urâte zile, ieri şi azi. ieri au fost două pane de curent care au ţinut cel puţin 7 ore împreună, tufându-mi seara (ultima a ţinut de la 4 la 10). afară ploua în disperare, lumânarea se găta, ce să fac - stingerea la 9. numa' bine însă că azi dimineaţă nu m-am trezit odihnit. clar fără chef de eroism prin nămeţi (ploaia nu mai rămăsese ploaie) la 7 şi ceva dimineaţa. rezultatul: zi liberă luată spontan. totuşi undeva tot a trebuit să merg, dar la nouă am terminat-o şi cu aia. după, capul greu, cred că am mâncat, am stat pe net, am dormit, am ieşit iar să caut mâncare şi uite-aşa. la 9 e un film.

luni, 1 decembrie 2008

de ziua naţională

aveţi grijă, la televizor e o mare lăbăreală cu ziua asta naţională! eu n-am rezistat mult. mi-au ajuns nişte imagini de la Alba Iulia cu unii îmbrăcaţi în ''port popular'', cu fluiere, ţopăind ca bezmeticii şi având maiestuos pe fundal, de o parte şi de alta a străzii, la intrarea pe B-dul Transilvania, un ''Volksbank'' şi un panou electoral. ţărani români, firmă austriacă, get it? :) după ce au terminat ăştia, au început să se perinde alţii. şi de undeva de pe acolo, pătrunsă de moment, gen Cântarea României, se scremea una că ce diversitate etnologică, că satele judeţului Alba, că moţii, că tradiţii, că ce mândri suntem. după aia, asta din studio tot aşa extaziată de moţi(''vai...'') şi ceva cu băsescu şi am schimbat. mă, la făcut autostrăzi! că ieri era rău de nu merita să ieşi la vot, clasa politică e de căcat şi azi hai să sărbătorim. da, bine că s-a făcut unirea, da' managementu' de după chiar a rupt. a rupt de tot.
în fine, bine că vin sărbătorile ăstealalte. să intrăm în spiritul lor :)
L.E. the bastards! ''not available in your country'', auzi...universal emi sau aşa ceva.

felicitări câştigătorilor

priviţi-le feţele...ăştia sunt cei trei care au câştigat în oraşul Sibiu. pedelişti destoinici. vita de la botoşani, ariton din judeţul argeş şi care măcar a fost pedist de la început şi handicapatul ăla care-i sibian, dar e prost. ia să vedem câte o să facă panaramele astea pentru Sibiu. a, şi defectele le sunt destule. originea primilor doi am subliniat-o doar aşa, că-mi place să mă iau şi de asta atunci când omu' e de 2 bani.
alte veşti: pe judeţ, PD-L a câştigat toate cele trei posturi de senator, dar din cauza redistribuirii, cică unu o să-l primească pesedeul. la deputaţi, din 6 colegii, PSD a câştigat unul, PNL unul - dar nu e clar încă, PD-L restul. după redistribuire, PNL oricum rămâne cu unu', ăla unde lucrurile nu-s sigure, PSD mai primeşte unul. uf, mai bine votam varianta de uninominal a lui băsescu.

da' totuşi...o fi fost prezenţa de maxim 30% din care vreo 40% au votat cu turcan...da' tot e mult. cum să votezi cu aia?! şi ăilalţi doi...măcar dacă erau alţi pedelişti...