Păi da! Când se face frig să vină primăria ( ăia pe care îi angajează pentru asta adică) şi să pună de nişte focuri pe străzi, aşa să se mai încălzească lumea în trecere. Idee pentru toată iarna şi toate iernile.
La Sibiu în centru e chestia asta pentru câteva seri, nu mai ştiu cum îi spune, cu ansambluri de ghivece de foc, să le zic aşa, pe o macara şi alte fierătănii mai mici, cu tot felul de ţevi şi hornuri ambulante sau fixate, gen puţuri de petrol aprinse de irakieni şi, cele unde se îmbină artisticul cu practicul, un fel de coşuri în care ard mocnit cărbuni sau ceva, înconjurate la vreun metru de un gard pe care poţi să te sprijini. De unul se sprijinea, bineînţeles, şi domnul înalt de care am mai pomenit pe aici. A, şi în două locuri sunt nişte muzicieni care fac fondul sonor (saxofoane, tobe, un fel de ceva jazz de artă).
Deci lumea, eu inclusiv, stătea pe gărduleţe, ca homleşii din filme la sânul lui Avram, şi bine se simţea. Special de sezon, pentru că lipsea din spectacol astă-vară când au venit prima dată francezii (cu alură de mineri din literatură) care se ocupă cu treaba.
Cam asta am văzut eu pe afară din casă, în formaţie solo, în seara asta. N-am fost la colindat - bine, şi când mă duceam eram ca ăia din reclama de la Internity - am fost la lucru, unde prin bunăvoinţa colegilor direcţi şi indirecţi am ascultat colinde live, m-au durut ochii de la neoane şi monitoare, ne-au dat drumul mai repede, am venit acasă, m-am culcat şi am lăsat pe alţii să facă mini-bradul.
Ce m-a binedispus săptămânile astea? Vorbitul pe mess (doar câteva vorbe schimbate, nu mai mult) cu o super-persoană, rară la vedere şi la altele, umblatul în tricou la 3 jumate duminică dimineaţa pe -7 grade şi rutina de weekend de dinainte, geniul meu analitic de la serviciu, revu' rezolvat (aşa ca punere în practică a principiului de a nu sta iar singur de Anul nou când de fapt ai unde să te duci, nu că aş fi încântat în mod deosebit de idee, companie şi aranjament - până la proba contrarie), recuperatul la episoade de Southpark (Timmy!!!) şi, se înţelege, lucrurile care întotdeauna pot sta mai rău.
Nu m-au binedispus crizele de om nebun pe care le-am avut şi cauzele lor. Totul pe fondul disperării dulci în care mă lăfăi. Zic dulci pentru că s-a mai întâmplat să dispară aproape instantaneu. Pentru că, unu, nu aveam motive reale şi doi, ălea reale nu sunt chiar atât de serioase...nu-i aşa?
Iar acum? Faţă de Crăciunul 2007 nu am fost nici indiferent, nici Grinch, nici entuziasmat. Şi important e să mă trezesc devreme dimineaţa şi să îmi dau seama că nu trebuie să ies şi să mă duc la lucru. Cel mai bun moment al zilei.
Somn uşor.
