Sunt un dobitoc

Mi-e scârbă de prostia mea. Mi-e scârbă de prostia în lanţ a altora (şi nu e vorba de ăia de mai jos. poate marginal)care m-a prins şi pe mine. Bine, am şi eu resurse, nu e doar vina lor. În unele chestii importante sunt prost fără ajutor. Dar în alte chestii aşa o fi corect, să fiu prost şi în continuare. Că aşa e corect. Că la alţii merge în multe locuri să fie deştepţi. Nu şi la mine. Eu băiat de treabă. Prost uneori.

Later edit: şi nu prost ca atunci când zici prost şi te gândeşti la incult, idiot, needucat, rău, sadic, tăntălău, tâmpit, handicapat, neprofesionist, leneş, neştiutor, ingenuu, naiv, candid, prost adică ''noi toţi suntem proşti, doar Dumnezeu/zeii sunt deştepţi'', fraier, etc. Nu, toate la un loc sau mai bine spus oricare, fiecare, la momentul nepotrivit (în special fraier), plus ceva ce este a fi prost în stare pură. Filonul pur de prostie.

Asta e, mă rog ca alţii, toţi, să fie deştepţi şi fericiţi din motivele care trebuie. Fericirea voastră e fericirea mea. Sănătos să fiu (nu că aş mai fi bolnav altfel decât psihic. sper.).

(...)?

Praaaf

Dacă vreau să mai văd faze de filme cu proşti, mă duc pe dealuri cu pretenii ăştia(că ăia mai normali mă evită sau nu mă mai caută în ultima vreme. îi găsesc eu) . Parcă mă uitam la Seinfeld, Scary Movie şi Familia Bundy cu urâţi. Râzi de (aproape) te pişi pe tine, da' suntem praf. Jalnic. Măcar pe timpuri trebuia să bem ca să ajungem aşa.

La aer

Uuuu, în sfârşit afară din văgăuni. După 4 zile de muncă aproape zi-lumină (nu că n-aş fi muncit aproape la fel şi săptămânile trecute, doar că se făcea întuneric mai târziu), plecând azi după doar 10 ore jumate (''dându-i în pulă'' ar fi termenul corect, mai aproape de suflet), m-am uitat în sfârşit la cerul albastru senin, fără ca măcar să am idee ce aş fi văzut dacă aş mai fi încercat asta în ultimul timp.

Adică nici nu ştiu cum a fost vremea, dacă a fost cald sau nu, dacă a venit toamna sau încă e vară...dar vin doo zile mai bune de ?, nimic special în rutina dulce de sfarşit de săptămână (şi ăla scurtat uneori) a ultimilor doi ani.

Negru şi alb

Un cal uriaş îmi urmărea un prieten pe aleile dintre blocurile cartierului în care locuiesc. Sau prietenul şi cu mine eram mici? Oricum, la început credeam că doar pe el încerca să-l strivească, până când m-am trezit că mă ascundeam şi eu prin gardurile verzi. Dar calul se transformase într-o pisică neagră, cam ca cea pe care am avut-o în vara lui '97, şi apoi într-o vulpe cu păr roşu-auriu, aproape uman. Eram una cu gardul, iar vulpea adulmeca în apropiere, încercând să mă găsească. Într-un final tipul celălalt o ia şi începe să vorbească cu ea, s-o convingă să ne lase în pace. A, pentru că, din când în cand, calul-pisica-vulpea se transforma într-o fată, necunoscută mie. Am scăpat.
În acelaşi timp,tocmai am terminat facultatea sau masterul, dar trebuie să merg la cursuri de liceu sau de generală. Şi la serviciul vechi şi la unul nou, unde nici nu îmi e foarte clar ce fac sau ce este sau cum îi zice. Acum, după două săptămâni, în care nu doar eu ci şi alţi colegi de facultate mergeam la orele ăstea, cu efecte din ce în ce mai rele asupra carierei noastre, mă întreb şi îi întreb: dar noi nu am terminat liceul? adică am mers mai departe, nu? şi atunci de ce suntem obligaţi să venim la şcoală? Uite că se poate şi fără. Nu mă mai duc acolo şi nici la serviciul al cărui nume nu mi-l prea amintesc. Sunt liber!
Şi se mai întâmplă ceva rău, nu-mi mai amintesc, dar se termină cu bine pentru că realitatea e alta. Şi mă trezesc.
E foarte plăcut când în realitate este sau poate să fie mai bine decât în vis. Îţi alimentează optimismul.
Altfel acum vreo două săptămâni, în visul cu ea, când aproape că râdeam în somn. Iar realitatea nu a ajuns acolo. Şi nici nu ştiu dacă o să ajungă. Măcar îmi pot spune că şanse sunt şi că ar fi doar o extrapolare a ceea ce e acum.
Atunci, când m-am trezit, m-am gândit că o să rumeg toată ziua visul şi că nu o să mai am chef de nimic altceva. Pentru că era şi este ceva bun şi ceva important. Mai important decât nişte cifre.
Asta am visat în joia aia şi ăstealalte chestii azi, după o seară-noapte-dimineaţă într-o discotecă (nu club, am ajuns iar prin discoteci, ca pe timpuri)super-full(I again love to boogy on a Saturday night), dar almost super-full în mod normal şi cu toate felurile de oameni care s-ar aduna într-un club-discotecă, dar cam edgy în mod normal. Deşi o bătaie cu sânge între nişte recidivişti tot am prins. Şi chiar în timpul celor 4-5 manele pe care le-au băgat.
Dar na, i se iartă, că amintirile pe alocuri ceţoase de la baluri organizate şi la care participate din facultate...

O săptămână plăcută. Sper.

Under neon loneliness, motorcycle emptiness*

Iar m-a apucat nostalgia după anii '90...aşa puţin. Era rău pe un fond bun. Sau invers. De fapt în anii '90, pe la sfârşitul lor, ajunsesem cam melancolic de felul meu, iar înainte de 2000 sau pe la începutul lui 2000, nu mai ştiu, mi-am propus să mă uit doar înainte. Nu în trecut sau la cum ar fi putut să fie trecutul. Şi am avut dreptate.
Ideea e că încet-încet descopăr cum e să fii liber. Şi sper să fie o realitate şi să mă ţină din ce în ce mai mult. Tot timpul, dacă se poate.
Fără o legătură evidentă, să fiu io dacă ştiam despre ce e vorba în cântecul Altogether Now - The Farm. Acum îmi place şi mai mult.


* noroc cu The Killers - Read My Mind

Masochism reloaded

Ăsta-i principiul familiei mele: nu încerca să schimbi răul în bine, obişnuieşte-te cu răul. Că ce, eşti răsfăţat?
Eh, aşa se căleşte oţelul. Numai că uneori chiar e sănătos şi normal să vrei să fie mai bine.