mă deranjează

o chestie pe care o văd la destul de mulţi oameni. un exemplu în care ea se manifestă: îţi place să imiţi felul tipic în care vorbeşte ţiganul sau ţâgana tipică, pentru efectul comic, dar, când la radio dau unii o manea sau, mai ales, o parodie de manea, te revolţi şi nu înţelegi: ''schimbă dracu' prostia asta!''. înjuri, dar nu-ţi convine să-i auzi pe alţii înjurând. cum vine asta?

ştiu că o dau în atitudini de şcoală generală, de genul: ''ce defecte urăşti cel mai mult la un om? păi, urăsc ipocrizia...'', sau, în tonul vocabularului mai puţin intelectual al anilor 2000 (românia lui băse, că tot ziceam eu prin 2005 că avem în sfârşit un preşedinte care ne reprezintă, asta în apărarea toanelor lui, fără să-mi dau seama câtă dreptate am, din păcate, cât de mult reprezintă O ANUMITĂ latură. gata paranteza mai politică), ''falsitatea'', dar asta e, unele lucruri chiar sunt simple.

da mă, a plouat. cu..beep. ce pana mea.

un fel bun de mâncare e bere plus ţigări. o fost ca lumea şase săptămâni cu un total de doar trei beri şi o ţigară, da' o fost bună şi reîntoarcerea. că m-am făcut aproape pulă de la doar 4 beri e ruşinea mea, deşi totuşi am apucat să aprind calculatoru' şi să ascult de trei ori aceeaşi melodie până să adorm în poziţia fetusului, în care rămăsesem de bine ce era şi de frică de-a mă mişca. la fel o fost drăguţ că, după ce am povestit de un anumit film, am probleme în a-mi aminti multe secvenţe din drumul de la crrrâşmă spre casă, ceea ce nu mi s-a întâmplat de atâtea ori în care m-am făcut praf cu treburi mai tari. om care azi-mâine face 27 de ani...să-mi bag, da' le perfecţionez, nu mă las. m-am maturizat serios pe unele părţi, zic eu, dar pe altele perfecţionez dezastrul şi nu mă las. da' cu cap, dezastru cu cap, asta zic. sustenabil, băga-mi-aş să-mi bag.

aş mai fi scris şi despre cum e din ce în ce mai stresant la lucru, dar cum în acelaşi timp eu, cu colegii şi cu şefii, atingem noi şi noi culmi de a ni se rupe la modul activ, a-g-r-e-s-i-v, de tot ce aduce a, le spaarg faţa chestiilor ăstora, deci de tot ce îndrăzneşte să aducă, să fie nesimţit în a aduce a conformism în ceea ce priveşte acele inhibiţii pe care le ai în relaţiile interumane de serviciu, acele fandoseli ''corporatiste'', cum ar spune un amărât de bucureştean. dar parcă stric magia postului.

Cool

mi-a plăcut în seara asta o fază de la fc vaslui. nu e vorba de ceva jucat în meciul câştigat (yes!) cu omonia nicosia. ci de ce se auzea la difuzoare pe stadion, după final. how cool is that?

mai ales că cei de la tvr au avut fler şi au lăsat melodia pe genericul transmisiunii, ca şi când ar fi fost de la ei.

acuma, backgroundu' meu personal cu cântişelu' aista e că devenise un fel de hit pe la cârciuma cu karaoake pe care o frecventam astă-iarnă. că altfel de unde să-l fi auzit? nefiind cel care caută aşa-tam-nesam expunere la muzică uşoară.

obsessive song

ahahahaha!

mă laud

he, he...m-a pomenit badea la tv! :) în urma a
iată ce am comentat la el pe blog, pe postul ''Basescu s-a delete'' şi care deocamdată is awaiting moderation:

105morbo Says: Your comment is awaiting moderation. July 16th, 2009 at 11:30 pm
off topic…ma uit la in gura presei si aud ca primul pas pe luna a fost si ultimul. mai documenteaza-te domnu’ badea! au fost 6 aselenizari intre 1969 si 1972!

106morbo Says: Your comment is awaiting moderation. July 16th, 2009 at 11:34 pm
deci, ca sa fiu clar, in 6 misiuni diferite oamenii au pus piciorul pe luna! si tu intrebi daca au fost de 2 ori…

maşini şi canibali

ce filme?

vanishing point şi cannibal holocaust.

pe primul, de la death proof am tot zis că trebuie să-l văd. pentru că, după tarantino, vanishing point e ''unul dintre cele mai mari filme americane''. după mine, da, e bun. la vremea lui, în mijlocul a ce se făcea la începutul anilor '70, poate mi-ar fi sărit mai mult în ochi oarecare stângăcii pe care criticii le-au observat atunci, dar, odată cu trecerea timpului şi schimbarea vremurilor, în special în filmul american, rămâne, pe lângă vintage-ul tot mai pronuţat, calitatea îmbinării unui scenariu care, foarte surprinzător, dă în chestii mistice, cu action-ul desfăşurat în decor de super peisaje. plus felul în care e filmat. găsiţi acum un film pus la îndoială artistic, cel puţin pe alocuri, care să aibă aşa pretenţii vizuale şi să şi reuşească să o scoată la capăt cu succes. mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut metafora.

cannibal holocaust e filmul împănat cu violenţă - chiar reală, asupra unora dintre animale. am văzut cândva şi salo o le 120 giornate di sodoma (la tvr! - nu suntem una dintre ţările alea) cât şi alte filme italiene care tratau cu totul altceva şi, când e vorba de sadism şi, din nou, ca şi de orice alt lucru de-al omului, bun sau rău, italienii se pricep să-l împroaşte fără ocolişuri pe ecran. nu-i vorbă, ca şi horror-scârbos, salo sau chiar hostel mi-au lăsat o impresie mai serioasă decât cannibal holocaust, cel puţin asta mi se pare acum, dar oricum, filmul ăsta nu e pierdere de timp. şi numai pentru comentariul social ce nu poate vreodată să lipsească din filmul italian care se respectă, modul realist de filmare - atât de realist că trece din nou de partea cealalta, şi dihotomie, vorba unui comentator de pe locu' linkuit.

interesant

oio, ce furtuna pe aici! fulgere în continuu, ca flashurile. şi aproape fără tunete, doar ceva înfundat.