o chestie pe care o văd la destul de mulţi oameni. un exemplu în care ea se manifestă: îţi place să imiţi felul tipic în care vorbeşte ţiganul sau ţâgana tipică, pentru efectul comic, dar, când la radio dau unii o manea sau, mai ales, o parodie de manea, te revolţi şi nu înţelegi: ''schimbă dracu' prostia asta!''. înjuri, dar nu-ţi convine să-i auzi pe alţii înjurând. cum vine asta?
ştiu că o dau în atitudini de şcoală generală, de genul: ''ce defecte urăşti cel mai mult la un om? păi, urăsc ipocrizia...'', sau, în tonul vocabularului mai puţin intelectual al anilor 2000 (românia lui băse, că tot ziceam eu prin 2005 că avem în sfârşit un preşedinte care ne reprezintă, asta în apărarea toanelor lui, fără să-mi dau seama câtă dreptate am, din păcate, cât de mult reprezintă O ANUMITĂ latură. gata paranteza mai politică), ''falsitatea'', dar asta e, unele lucruri chiar sunt simple.